Cameron Norrie obține titlul Indian Wells! Victoria este dedicată părințiilor lui.

Cameron Norrie obține titlul Indian Well! Victoria este dedicată părințiilor lui.

Cameron Norrie este oficial primul britanic care obține titlul Indian Wells. Campionul fusese atente la toate mișcările și servirile venite din partea oponentului său, Nikoloz Basilashvili. Astfel Norrie în vârstă de 2 de ani a reușit să se impună cu 3-6, 6-4 respectiv 6-1 împotriva georgianului pentru a își îndeplini visul. Anume să obțină unul dintre cele mai importante titluri din tenis.

Experiența de care a avut parte în California l-au trimis direct pe locul Întâi în Marea Britanie; reușind să fie în cursă. Scopul final fiind de-a ajunge în finala ATP de elită, care totodată încheie și sezonul.

La începutul acestui an, Norrie a fost ocupantul locului 74 mondial, după un parcurs uluitor în care reușise să ajungă în șase finale și obținând victoria în 47 de meciuri. Acum, datorită acestei victorii istorice este propulsat direct pe locul 16 în lume.

Un joc pe cinste! Spectatorii au fost martori la rescrierea istoriei

Norrie a fost cel care condusese în primul set. Obținând o pauză într-un timp foarte scurt. Cu toate acestea jocul a fost strâns pentru că Basilashvili nu s-a lăsat în fața britanicului și reușise să preia conducerea. Rezistența fizică a făcut diferența. Norrie și-a încheiat partida în forță. Totodată forțând la maxim setul decisiv.

Stângaciul a anticipat mișcările oponentului său la începutul celei de-al treilea tur, reușind să salveze trei puncte distanță. Astfel Norrie preluase conducerea cu 3-0, iar numărul 36 mondial din Georgia resimțise oboseala și erorile au început să fie din ce înc e mai vizibile și nu în ultimul rând ultima eroare a georgianului i-a adus victoria istorică lui Norrie.

Norrie a scris istorie și este o premieră britanică

Rezultatul remarcabil a lui Norrie vine la scurt timp, după victoria obținută de Emma Răducanu la US Open. Emma Răducanu le-a oferit fanilor din Marea Britanie o ascensiune bruscă și în același timp dramatică; Parcursul lui Norrie spre înaltele performanțe au fost crescendo, fiind consecvent, dar emana era subestimat cu privire la posibilitatea de-a înregistra o victorie atât de importantă precum titlul Indian Wells.

Novak Djokovic numărul 1 Mondial este printre jucătorii care participase la atât de multe finale din acest an, precum Norrie. De altfel Norrie prin prezența sa la turnee pe diferite terenuri ( zgură și iarbă), l-au ajutat în a fi din ce în ce mai bun.

Primul trofeu ATP simplu

În luna iulie a anului trecut Norrie participase la Los Cabos Open din Mexic. Acesta fiind unul dintre cele mai importante și prestigioase competiții de Grand Slams. Moment în care Cameron Norrie reușește o performanță marcantă pentru palmaresul lui. Obține primul său trofeu ATP la Simplu. De asemenea mai înscrie un al rezultat, ce doar el îl înregistrase din Marea Britanie Murray, Tim Henman și Greg Rusedski toți au fost în finala de la Indian Wells, dar nici unul nu obținuse titlul, ci locul al doilea.

În cursa de calificare pentru finala ATP ce va avea loc peste o lună se poziționează pe locul 10. La Torino se vor întâlni 8 jucători. Pentru a-și face loc la acest turneu trebuie să îi întreacă pe Rafael Nadal (locul 8) și Hubert Hurkacz (locul9).

De asemenea în programul competițional se arată a fi prezent la următoarele două evenimente. Anume la Viena și Paris, deoarece își dorește să acumuleze cât mai multe puncte.

Cameron Norrie dedică această victorie părințiilor lui

Cameron Norrie s-a născut în Africa de Sud. Tatăl lui este scoțian și mama lui este englezoaică. A fost crescut în Noua Zeelandă și a făcut cunoștință cu tenisul la facultate în Statele Unite. Deși unii colegi de-ai lui deja erau implicați în lumea aceasta, Norrie încercase să combine pasiunile. Anume viața sportivă cu școala. Acest lucru i-a reușit, deoarece a absolvit în sociologie și tinde spre a avea o „viață cât se poate de normală”.

Please enable JavaScript in your browser to complete this form.
Cine va castiga campionatul?