STIRI_long

Dragoș Iancu vizitat de adversarul care i-a rupt piciorul

Dragoș Iancu vizitat de adversarul care i-a rupt piciorul / Foto: fcpetrolul.ro

Dragoș Iancu în vârstă de 20 de ani a ieșit cu bine din operație. Medicii sunt optimiști cu privire la recuperarea lui. Totul s-a întâmplat în meciul dintre Hermannstadt – Petrolul Ploiești. În minutul 7 căpitanul Petrolului, Valentin Țicu i-a rupt piciorul.

Impactul a fost crunt, deoarece tânărul jucător al echipei Hermannstadt a părăsit terenul cu ambulanța. Urmând să fie transportat direct la București, unde a fost și operat. De asemenea Valentina Țicu a primit cartonaș roșu, datorită faultului pe care l-a comis.

Două zile mai târziu Valentin Țicu i-a făcut o vizită lui Dragoș Iancu. Acesta se simte vinovat de cele întâmplate și își asumă întreaga vină. Totodată a mărturisit cât de mult regretă, iar acest lucru nu și-ar fi imaginat niciodată. Cei doi se cunosc încă din parcursul echipelor naționale și nu i-ar fi dorit o astfel de accidentare niciodată. Precizând că de fapt o astfel de accidentare nu dorește niciunui jucător.

În momentul de față căpitanul celor de la Petrolul Ploiești își așteaptă definitivarea sancțiunii. Acesta se așteaptă ca decizia finală a Comisiei de Disciplină să fie una cât se poate de strică, deoarece și incidentul s-a soldat cu o accidentare gravă.

[wpforms id="6518" title="true"]